Am iubit odată un bărbat – cred că pot să îi zic bărbat – cel puţin aşa îl vedeam atunci – dar acum cred că de fapt era doar mai mare.

Era perfect: înalt, brunet, zâmbetul într-un colţ de buze, privire din romane de bărbat îndrăgostit, asculta ce vorbeai (parcă), dantura perfectă şi evident, cel mai important aspect, toate fetele erau moarte după el, iar el se uita numai la tine (cel puţin când erai tu atentă). Dragoste mare! Dragoste de îţi venea să te urci pe pereţi numai când îi vedei numărul de telefon. Parcă şi soneria era mai dulce şi te chema uşor.

Orice melodie de dragoste era de la el pentru mine, parcă şi rozul începuse să îmi placă. Mă uitam după copii mici pe stradă! Ce, mai! O luasem razna la 19 ani.

Când discutam ceva, parcă eram mai inteligentă pentru că îi povesteam lui! Ce proastă mai eram! Nu îmi aduc aminte când mi-am dat seama de lucrul ăsta. Visam la ore întregi de dragoste, cum o să mă mângâie, cum o să mă sărute până o să uit de mine. Visam la un la revedere în ploaie unde se întorcea să mă sărute de 3 ori înainte să plece chiar dacă asta însemna să fii ud până la piele. Evident că aveam şi orgasm, aşa cum visează orice femeie cu bărbatul ei ideal. Visam că o să îmi vrăjeasca părinţii şi o să mă iubeaşca la nebunie şi o să ne căsătorim şi o să plecăm într-o lună de miere şi o să avem copii şi nu o să îi miroase gura de dimineaţă şi nici piciorele seara la culcare.

Nu la asta vizezi şi tu? Zi acum, nu fă pe inteligenta! Nu vrei şi tu să emanezi fericire prin toţi porii? Mă unduiam mai uşor şi aveam un  zâmbet tâmp pe faţă, le dădeam sfaturi la prietene despre cum e dragostea şi ce frumoasă e viaţa.

Evident că bula s-a spart! Repede, cum era şi de aşteptat! Dragostea nu era numai pentru mine sau pentru alta, sau alta, sau alta. Era pentru toate, dar mai ales pentru el.

– Nu pot să fiu cu tine pentru că mă ştiu cum sunt şi o să te rănesc!

– Serios? Ai încercat? (încerc eu o abordare amuzantă, semi disperată)

Mă priveşte lung, îmi dă o şuviţă după ureche şi trece cu degetele peste obrajii mei.

În gând

– Da, hai, acuma, pe jos, pe masă, cum vrei tu!

Cu voce tare

  • Atunci ce mai cauţi aici? (deja eram marfă) (Hai lăsa-o ca şi tu ai fi făcut la fel şi ştii bine asta)
  • … îmi pare rău! (el)

În gând (eu)

  • Să mori încet, să cazi de la etaj, să iei sifilis de la prima curvă cu care te culci!

Tare

  • Da, mă gândesc că eşti plin de regrete! Trebuie să îţi fie tare greu! Şi mie mi-ar fi greu să renunţ la mine ca să pot să le fut pe altele (fără demnitate de data asta).

Mă priveşte cu ochii de căţeluş, cât de mult m-a rănit şi cât îşi dă seama de asta şi, vai, ce greu o să îmi fie când el nu o să mai fie pe aici.

În gând când el mă priveşte atât de suav cu ochii lui negri şi buzele pline (da, ştiu, nici acum nu mă pot abţine. Mi-aş trage una după ceafă dacă aş putea)

  • Sper să îţi moară la intrare de fiecare dată!

Tare

  • Pe acolo e uşa! Mă uit în ochii lui şi zâmbesc cu cel mai mare zâmbet posibil călcându-mi pe inimă! O să ţi se facă dor de mine de fiecare dată când o să te gândeşti la cum te-am iubit (Da, ştiu! Mai aveam ceva de pierdut decât demnitatea mea? O pierdusem deja)

Şi, da! I-a fost dor! De multe ori…şi de fiecare dată când îmi spunea ce dor îi e mă gândeam cum îi moare la intrare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s