Bucurie in stare lichida si efervescenta!

Nu mai văzusem de ceva vreme o bucurie pură, fără să fie nimic artificial, nimic răutăcios sau condescendent… doar fericire pură. Ieri, băieţelul meu şi-a primit echipamentul de fotbal.

L-a aşteptat de câteva săptămâni şi nu mai avea răbdare să termine ora şi şă îşi ia echipamentul. Toţi din grupă erau călare pe antrenor în timp ce căuta prin teancul imens portocaliu măsură fiecăruia. Cum dispărea tipul din faţa cutiei şi caută alt număr de tricou pe bancheta din spate a maşinii, toţi erau călare pe cutie să vadă ce e înăuntru: evident, echipament de fotbal. Erau ca în desene animate, dispărea tipul toţi pe cutie.

Pe rând fiecare şi-a primit tricoul, pe urmă pantalonii şi la final jambierele. Fiecare tipa către celălalt ce tricou fain are el şi ce pantaloni faini şi uite cum arată jambierele. Al meu simpatic a început să îşi rupă etichetele şi să se îmbrace. Ceilalţi cereau permisiunea să rupă eticheta.

  • Mami! Mami! Pot să merg cu el îmbrăcat până acasă? mă întreabă deodată ca şi când ar fi găsit universul magic din poveşti.

A început să se îmbrace şi să le spună la toţi că el merge îmbrăcat aşa acasă. Pură fericire pe faţa lui. Mi-aş dori pentru cinci minute să mă simt şi eu aşa. Oare când am uitat să mă bucur?

Imediat după izbucnirea lui de fericire ceilalţi copii au cerut şi ei să se îmbrace şi am auzit de jur împrejur:

  • Cum? Doamne fereşte! Cum să mergi îmbrăcat aşa!
  • Vrei să îl murdăreşti? Nu!
  • Nici să nu aud, dacă îl rupi?
  • Cum să îl îmbraci acuma? Asta se poartă numai la fotbal

Nu şi nu şi iarăşi nu.

De ce nu ne dăm ocazia să fim fericiţi din nimicuri? De ce nu mai ştim să apreciem lucrurile mici din viaţă? Când am încetat să mai fim copii?

Ce m-a întristat cel mai mult este că ne modelăm copii pe ideile şi vieţile noastre, mă întristez că nu mai ştim să învăţăm de la ei – şi au atâtea să ne înveţe!

Mergând spre maşina cu simpaticul meu îmbrăcat în echipament, care deborda de fericire de ziceai că toată lumea e a lui mi-am adus aminte de povestea de mai jos:

Într-o zi, educatoare le-a dat o temă copiilor să se gândească ce vor să se facă când vor creşte. Unul a zis aviator, altul doctor, altul coafeza, unul biciclist iar unul din ei a zis:

  • Eu vreau să fiu fericit!
  • Cum adică să fii fericit! Asta nu e o meserie. Cred că ai înţeles greşit tema! a zis educatoarea.

În schimb copilul i-a răspuns:

  • Nu, cred că aţi înţeles dumneavoastră greşit viaţa!’
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s